VADUL DE LA MICHELIN

Dupa trei saptamani, "seceta" continua. Eu ramasesem la crapul de 11 kg, Nils ramasese la cel de 17 kg luat in prima zi, iar in tot acest timp zona nu daduse nimic peste 20kg. Venise momentul unei schimbari. Din fericire, prietenul meu Tim Paisley urma sa pescuiasca impreuna cu mine in ultimele trei saptamani ale partidei si, avand in vedere ca nu mai era loc si pentru el in Orasul Corturilor, am decis sa ne mutam. Daca tot era sa nu prind un peste mare, macar sa fi avut o partida cat mai agreabila in compania lui Tim si sa-l ajut sa ia un peste frumos, de la 20 kg in sus, cu care sa-si depaseasca recordul pe Orient.

Pe vadul de la Michelin, Barry era pe picior de plecare si am convenit sa-i luam locul. Ar fi fost placut sa incheiem pe locul meu favorit. Nu mai conta ca sansele de a-mi atinge obiectivul se risipeau, atata vreme cat si aici puteam sa iau niste bucati frumoase de 20-25kg. Barry mi-a aratat niste poze, pestii erau fantastici si ma incanta ideea de a face cunostinta cu ei. Prin comparatie cu Orasul Corturilor, unde primesti tot timpul vizite, aici aveam un loc izolat. Doar o mica problema trebuia depasita, faptul ca trebuia sa-mi duc tot echipamentul in partea opusa a lacului!

Tim si-a facut aparitia intr-o sambata si, dupa ce i-am facut o cafea, primul lucru a fost sa-i spun care-i planul. A fost intru totul de acord, mai ales ca prinsese primul lui crap de Orient pe acelasi vad si cunostea zona. Asa ca s-a dus imediat la Michelin, urmand sa astepte plecarea lui Barry a doua zi, cand urma sa ajung si eu. Din fericire, lacul era calm, insa Orasul Corturilor mi-a oferit o surpriza finala, sub forma unui crap comun de 16 kg, exact cand imi faceam bagajul. Pentru mine era cel mai mare crap al partidei, avea sens sa ma mut tocmai acum? M-am gandit ca da. Cu cele doua barci incarcate cu echipament, nada si mancare pentru trei saptamani, am traversat lacul la vasle. A fost un drum lung, insa dupa o ora si jumatate am acostat in partea cealalta, exact cand incepea sa se puna vantul.