Octombrie pe Orient

andy-chambers.jpg Andy Chambers

Andy Chambers este un pescar englez legendar pentru pescuitul de tip enduro. Lacuri cat mai mari, partide cat mai lungi. Pasionat de ape salbatice, a devenit celebru pentru rezultate sale pe Orient, Cassien, Liez, Salagou sau Sarulesti. Portofoliu impresionant de capturi de peste 25kg. Colaborator la numeroase reviste europene cum ar fi Carpworld, Carpe Scene, Media Carpe, VBK. Sponsorizat de Nash, Korda, Berkley.

Data: 23 martie 2013 1 comentariu

ORASUL CORTURILOR

 

Dupa cele doua saptamani de organizare a concursului eram destul de obosit, dar stiam ca vremea mea venise din nou. Eram la inceputul unei noi partide pe Orient. A sta pe lac in tot acest timp nu facuse decat sa ma incite si mai mult. Intre finalul concursului si data de 1 noiembrie, la care lacul avea sa se inchida (mai devreme ca in alti ani), imi ramaneau doar ceva mai mult de sase saptamani ca sa-mi implinesc visul - un crap de Orient de 70 lbs (31,7 kg). Planul meu era sa incep la Bivvy City (N.trad. Orasul Corturilor, o zona de campare aglomerata) pe aceleasi locuri pe care facusem o partida extraordinara in 2004, iar in 2006 statusem sapte saptamani, si unde cel mai mare crap pe care reusisem sa-l prind fusese un comun de 25,3 kg.

Octombrie pe Orient 1

Motivul pentru care zona continua sa ma intereseze era ca in trecut, din cate aflasem, aici se prinsese o "oglinda" uriasa in cel putin doua randuri, iar ultima oara avea cu putin sub 32 kg. Era un peste foarte lung, cu partea de sus a cozii usor indoita. Asta era toata informatia, dar era un punct de plecare. Cand urmaresti crapi capitali pe ape enorme, nu te poti raporta decat la capturile anterioare ca sa iti faci o idee despre traseele lor. Mai era un crap oglinda de mari proportii, numit Bienvenue, care era si el cunoscut ca avand rezidenta in aceasta parte a lacului. Cu un an in urma, fusese prins pe un vad de pe care eu plecasem in urma cu patru zile. Avea peste 33 kg. Autorul capturii fusese Jean-Pierre Becker, castigator al concursului World Carp Classic si pescar de clasa.

Octombrie pe Orient 24

Asta era planul de inceput, imi puneam tabara pentru urmatoarele sase saptamani in Orasul Corturilor, cu speranta ca marile exemplare ale Orientului imi vor da o sansa, intindeam lansetele, puneam niste monturi solide si ma rugam sa am vreme buna. Altceva nu era de facut.

 

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Postarea unui mesaj inseamna acceptarea tacita a continutului acestui Regulament. Sunteti responsabili pentru continutul mesajelor pe care le postati. Mesajele pot fi moderate. Orice abatere de la Regulament va duce la stergerea sau modificarea mesajului postat. Mesajele vor fi publicate doar dupa aprobare.

1 comentariu Adauga comentariu

florins

25 ianuarie 2016

Pasionanta poveste, uimitoare partida ca durata, rabdare, reusita! Multumiri d-lei Vlad Pavlovici!

Magazin Pescuit MarelePescar Lacul Varlaam Baitshop 3 Lacul Paulesti Lacul Horgesti Okuma