PESTERA CU BOILIES

Intr-o dimineata din mijlocul saptamanii, cand nu era nimeni pe lac, am luat un kilogram de boiliesuri ready-made si m-am strecurat prin desisul de spini, tepi si alte lucruri din aceeasi categorie, pana cand am ajuns pe malul apei, exact in dreptul "pesterilor" din fotografie. Cu ajutorul ochelarilor polarizati, m-am uitat la felul in care substratul cobora abrupt, pana cand nu se mai vedea. Toata panta era acoperita cu pietris. Puteam distinge substratul pana la o adancime de aproximativ patru metri. Bun, sa ne gandim: baietii care nadeau cu prastia sau cu bastonul incercau sa plaseze boiliesurile in spatele pesterii, adica exact la picioarele mele. Sa facem acelasi lucru. Am dat o mana de bile... si nu m-am mirat sa le vad rostogolindu-se rapid pe panta. M-am gandit ca fiecare bila aruncata aici trebuie sa fi avut aceeasi soarta.

Am repetat figura in "pestera" alaturata. Din nou, boiliesurile s-au dus la vale pana cand nu le‑am mai vazut. Am trecut la "pestera" urmatoare. Acelasi lucru. Si la urmatoarea. La fel. Orice bila care ateriza pe substratul abrupt pleca intr-o calatorie despre care nu puteai sti unde se termina. Putea sa se termine si la 15 metri adancime, cat avea lacul.

A doua zi m-am intors pe balta cu niste bile mult mai deschise la culoare (prima oara avusesem un fishmeal intunecat) si am facut acelasi test in toate cele patru "pesteri". Ziua era mai luminoasa si, cand am aruncat boiliesurile, am constat ca o parte dintre ele, aproximativ jumatate, nu se duceau, cum mi se paruse, pana departe, pe fundul apei, ci ramaneau agatate pe un foarte mic prag, nu mai lat de 10 centimetri. Cele care nu se opreau pe prag se rostogoleau mai departe si dispareau din vedere. Multe insa ramaneau aici. Nici intr-un milion de ani n-ai fi putut sa descoperi o asemenea structura cu pluta de marcaj - si nici cu sonarul nu aveai decat sanse minime.

Ce a urmat mi-a simplificat mult pescuitul pe Rashleigh! Sub ochii mei, trei sau patru umbre si-au facut aparitia pe panta, venind de la apa adanca. N-as putea spune daca se servisera si cu boiliesurile de la baza pantei, dar imediat ce au ajuns pe prag s-au apucat sa le manance pe cele ramase acolo. De prisos sa mai spun ca, de atunci, am petrecut multe ore fericite pandind acesti crapi, pescuind cu o singura lanseta, a carei montura o puneam exact pe prag. La un moment dat, cred ca prinsesem toti pestii mari ai lacului dintr-un singur loc. Uneori ii vedeam hranindu-se disperat, impingandu-se unul pe altul si maturand boiliesurile de pe prag. Era un pescuit facil, in care crapii stateau la coada ca sa ajunga la nada mea.

Apoi a venit dezastrul. Clubul care controla Rashleigh a interzis accesul pe acel mal. Acum era mult mai greu sa gasesti pragul si cu atat mai dificil sa faci plumbul sa se opreasca pe el. De fapt, cred ca i-am scos din minti pe ceilalti pescari, aruncand incontinuu, pana cand mi se parea mie ca montura a ajuns unde trebuie. Toti credeau ca ma straduiesc sa arunc in spatele "pesterii" (si aparent nu reuseam deloc!), dar povestea era cu totul alta. Ca sa dau unde ma interesa, trebuia ca plumbul sa cada in apa la 1-2 metri de linia copacilor, dupa care sa te rogi la Dumnezeu si toti sfintii sa nu se rostogoleasca pe panta, ci sa se agate de prag. Dar, cand o nimeream, puteam sa pariez ca o sa dea rezultate.