RASPUNSUL DE HRANIRE

Subiectul in sine este relativ complicat, dar sper sa-l clarific pe cat se poate si, cu ocazia asta, sa distrug si cateva mituri care circula in lumea crapista. Pentru mine, o nada buna inseamna o nada care este atragatoare pentru crap, determina un raspuns de hranire (pestele pune gura pe ea, o sparge daca este cazul si o inghite), dupa care hranirea continua pana cand crapul fie se satura, fie - speram noi - este prins. La ora actuala, exista cateva zone gri pe harta nadelor, odata cu proliferarea nadelor de mare atractie si a celor artificiale, de plastic. Totusi, din punctul meu de vedere, aceste nade nu pot acoperi decat maxim 50% din cerintele de mai sus. E drept ca ele isi indeplinesc obiectivul si multi crapi mari se prind cu asa ceva. O sa explic mai tarziu cum e posibil, dar pana atunci le voi numi mai degraba naluci, decat nade. Prin nada, inteleg o substanta pe care crapul o percepe drept hrana, nu un obiect caruia ii da atentie din curiozitate sau pe care il culege din intamplare.

Cand vorbesc despre nade, vorbesc in primul rand despre boiliesuri. Experienta mea in ceea ce priveste semintele si alunele este redusa. Singurele mele capturi cu ele sunt trei crapi prinsi la alune tigrate intr-o noapte din septembrie 1986. Vom discuta despre motivele pentru care semintele sau alunele dau rezultate atunci cand vom ajunge la cerintele nutritive ale crapului, pana atunci ne concentram asupra boiliesurilor.

Locul firesc pentru a incepe o serie de articole despre nada este fiziologia pestelui, mai exact cum isi gaseste pestele hrana si cum o evalueaza. In lumea animala, acest proces de procurare a hranei se numeste chemoreceptie. Chemoreceptia este termenul sonor folosit de oamenii de stiinta pentru a descrie cele doua simturi ale mirosului si gustului. Mecanismele care fac sa functioneze aceste simturi la peste nu sunt neaparat foarte importante pentru pescar, dar sunt de interes. Simtul mirosului la crap este dat de un grup de celule specializate, continute intr-un sac aflat in spatele narilor, care formeaza organul olfactiv. Apa este recirculata continuu pe suprafata organului olfactiv, compus din membrana, molecule cu rol receptor, proteine speciale si terminatii nervoase. Pestele primeste in permanenta informatii despre mediul in care traieste si exista intotdeauna o doza de "zgomot" chimic pe care nu il inregistreaza in mod constient.