Interviu cu Kevin Nash
ASOCIEREA CU ROD HUTCHINSON
Keith Jones: Ai renuntat insa la partea de nade, in anii 80.
Kevin Nash: Am renuntat la nada cand Rod Hutchinson si-a infiintat propria firma. La inceput, Rod vindea numai nade, dar a trecut si la echipamente si, printre altele, a scos saci de crap si plase de cantarire, la fel ca si mine, ceea ce ma cam calca pe bataturi. Asa ca ne-am intalnit (ca Beatles cu Rolling Stones, care stabilisera sa nu lanseze discuri noi in acelasi timp) si am convenit sa nu ne concuram - eu ii lasam lui piata de nade, el imi lasa mie piata de echipamente si urma sa distribuie si echipamentele facute de mine.
In 1988, firma lui, Catchum, a intrat in criza. Rod m-a sunat si m-a intrebat daca n-as vrea sa ne asociem, ca sa salvam Catchum. Mi-a propus 50% din firma, urmand sa o si conduc. Am acceptat. Ne-a luat un an de munca grea sa punem firma din nou pe picioare, cu ajutorul lui Gary Bayes, care era directorul firmei, apoi Rod a vrut s-o ia inapoi. Din pacate, nu ne-am inteles si ne-am despartit. Am cumparat si partea lui Rod, am pastrat numele de Catchum, Gary Bayes a ramas cu mine, iar Rod a infiintat o firma noua, sub numele de Rod Hutchinson Products.
Pescarii au fost derutati, mai ales in ceea ce priveste produsele comune ambelor firme. Aroma de Scopex, de pilda, fusese creata de Rod, dar Catchum avea un acord de exclusivitate cu furnizorii ingredientelor pentru Scopex si a pastrat produsul. Atat Catchum, cat si noua firma a lui Rod vindeau acum o aroma numita Scopex si lumea nu stia care e originalul. Versiunea originala apartinea firmei Catchum, noua firma a lui Rod scosese o versiune diferita, de alta culoare, dar pescarii nu aveau de unde sa stie toate astea, iar confuzia a afectat puternic vanzarile. Am decis sa schimb numele firmei si gama de produse, pentru a ma detasa de Rod, si cu ocazia asta am revenit la aditivii Carp Krave, pe care i-am rebotezat Super Sense Oil Palatants. Problema era ce nume sa dam firmei. Partenerul meu Gary Bayes a propus Nashbait. Grija mea era ca pescarii incepatori au tendinta sa dea vina pe nada, cand nu prind, desi in general nu e vina nadei, si ma temeam ca asta ar putea afecta reputatia tuturor produselor Nash. Din fericire, efectul a fost invers. Telefoanele au inceput sa sune non-stop si lumea spunea: daca echipamentul e bun, inseamna ca si nada trebuie sa fie la fel.
Keith Jones: Apropo de nade, se zice ca ti-a luat cateva luni pana sa vezi potentialul extractului de whisky.
Kevin Nash: Vrei sa ma pui in dificultate... Da, cam asa a fost. Imi aduc aminte ca un pescar care lucra la o distilerie din Scotia mi-a trimis o sticla, spunand ca prinde mai mult crap cu acest extract concentrat de whisky decat cu orice aroma. Sa fiu sincer, extractul nu m-a impresionat si sticla a zacut pe biroul meu multa vreme, pana cand cineva (nu mai stiu cine) a luat-o si s-a gandit s-o testeze. Rezultatele obtinute de John Claydon si Shaun Harrison mi-au atras atentia ca s-ar putea sa fie un aditiv deosebit.





