MOMEALA SI FIRUL DE PAR

Partea cea mai dificila abia incepea. Din fericire, iarna lui 1978 a fost foarte grea, cu multe lacuri inghetate pe termen lung, asa ca am avut la dispozitie cateva luni in care sa ne continuam testele. Am inceput prin a lega carligul cu diverse materiale care ni s-au parut suficient de puternice ca sa reziste in dril si pe care pestele nu le asocia cu pericolul. Am incercat fire de lana, fire de bumbac, lita, sarma, lant, nylon impletit si multe altele. Dupa mai multe luni, concluzia a fost ca nimic nu prezinta vreun avantaj fata de nylonul de 6lbs folosit anterior. Crapii continuau sa aiba retineri fata de orice carlig legat cu orice fir.

A fost un moment in care m-am intrebat daca sutele de kilometri facuti ca sa-l iau pe Len de acasa si toate orele pe care le petrecusem experimentand aveau sa duca la vreun rezultat. Estimez ca am petrecut peste 300 de ore in teste de acvariu, plus nu mai putin de alte 80 de ore de condus pina la locuinta lui Len si inapoi.

Discutasem pe larg ce vrem sa obtinem: voiam sa facem in asa fel incat crapii sa ia momeala ca si cum ar fi fost o simpla nada. Pe baza observatiilor, ne-am dat seama ca pestele culege momeala, daca nu e nimic care sa-l sperie, si o duce pana la dintii faringieni ca s-o mestece. Daca ar fi fost posibil sa faca asta fara sa simta firul, atunci ar fi acceptat-o la fel ca pe orice nada inofensiva. Amandoi eram decisi sa gasim o solutie si, in serile in care Len nu putea sa vina, am continuat experientele singur.

Fiecare a venit cu diverse propuneri, una dintre ele fiind sa legam momeala de carlig in loc s-o punem pe el. A fost ideea lui Len, dar cand montura cu fir de par s-a nascut din aceasta idee am considerat amandoi ca a fost o inventie comuna, asa cum am fi facut si daca inventia ar fi plecat de la una dintre ideile mele.

Cum firul cu care momeala urma sa fie prinsa de carlig trebuia sa fie mult mai subtire decat monofilamentul de 6lbs folosit ca linie principala, Len si-a rupt un fir de par din cap, a legat atent boaba de porumb la un capat, a legat carligul la celalalt si a pus montura pe fundul apei. Distanta de la carlig la boaba depasea cu putin 2,5 cm. Crapii au inceput sa se hraneasca si, la un moment dat, unul dintre ei a cules si momeala, fara sa dea semne de suspiciune. In urma momelii, a luat carligul si firul. Apoi a inceput sa se dea inapoi si, dupa o vreme, a scuipat boaba de porumb si carligul, dar daca am fi fost pe balta am fi putut sa-l intepam usor.

Am repetat experimentul de mai multe ori si de fiecare data rezultatul a fost acelasi - crapii tratau boaba de porumb pusa pe firul de par ca si cum ar fi fost una dintre nadele libere, iar linia principala erau aspirata de fiecare data in gura. Se nascuse montura cu fir de par.