Boiliesuri sub lupa

mike-willmott.jpg Mike Willmott

Numele lui Mike Wilmott este unul dintre cele mai respectate in pescuitul din Marea Britanie. Considerat un pescar de temut, combinat cu un teoretician redutabil. Renumit pentru capturi exceptionale pe lacuri dificile. Proprietar al firmei de nade Essential Baits. Autor a numeroase articole si a unei carti foarte apreciate, Carp Life (2002).

Data: 04 mai 2015 0 comentarii

DOZA DE PROTEINE

 

Inainte de a merge mai departe, trebuie precizat ca nutrititia nu incepe si nici nu se termina cu proteinele. Toate animalele au nevoie de o dieta echilibrata continand proteine, grasimi, vitamine, minerale si carbohidrati. De fapt, o buna parte din hrana naturala a crapului e mai saraca in proteine decat si-ar imagina cei mai multi dintre noi. De exemplu, larvele de chironomide, dafniile si crustaceele au un continut de prteine care abia daca trece de 50%. Asa ca, din punct de vedere nutritiv, n-are sens sa produci o nada care sa aiba un continut proteic de 70%, cand pestele nu poate valorifica decat 30% din el. Excesul de proteina poate fi utilizat ca sursa de energie, ceea ce inseamna ca molecule complexe sunt transformate in molecule simple cu eliberare de energie. Acest catabolism al proteinelor produce insa si amoniac, care poate fi periculos in circumstante extreme. De aceea e de preferat sa reduci nivelul de proteine din nada si sa incluzi o sursa suplimentara de lipide (grasimi).

Boiliesuri_sub_lupa_7

Daca analizam digerabilitatea nadei pe baza profilului aminoacid, constatam ca doza de proteina digerabila este cu mult mai scazuta decat continutul de proteina bruta. Mai pe intelesul oricui, o faina de peste poate sa contina proteina in proportie de 68%, insa procentul de proteina care va fi digerata de peste va fi probabil mult mai mic. Daca tinem cont ca nada urmeaza sa fie fiarta si va contine ingrediente cu rol de liant, care ingreuneaza digestia, intelegem ca exista anumite limite ale digerabilitatii. E drept ca acum avem la dispozitie proteine tratate enzimatic, dar cu toate astea nicio nada nu pate concura sub raportul digerabilitatii cu hrana naturala a crapului. Pe de alta parte, nici nu ne propunem sa ii inlocuim pestelui hrana naturala cu nada pe care i-o dam. Vrem doar sa ii oferim o sursa de hrana alternativa, care sa il atraga, sa fie satisfacatoare din punct de vedere nutritiv si sa fie mai usor de procurat decat hrana naturala, prin faptul ca i-o servim pe tava. Exista efectiv sute de retete care pot fi concepute sa indeplineasca aceste criterii - atat ca unele sunt mai mult mai bune decat altele!

Boiliesuri_sub_lupa_8

Ramanand la subiectul nadelor nutritive, un lucru de care cred ca trebuie sa tinem cont este ca, intr-o anumita masura, avem responsabilitatea si obligatia morala sa ii dam pestelui o nada care ii face bine. In definitiv, fie ca ne place sau nu, suntem cu totii vinovati ca, prin pescuit, ranim pestele si il supunem la stress. Ii putem oferi in compensatie o sursa de hrana care sa-l ajute sa se refaca si sa ramana sanatos. Nu ma intelegeti gresit, nu vreau sa spun ca ar trebui sa avem remuscari pentru faptul ca pescuim. Nici pe departe. E inevitabil sa-i produci pestelui o mica rana prin faptul ca il prinzi, dar eu personal nu ascund ca ma simt mai bine stiind ca ii dau la schimb o nada de calitate. Ca oricare altul, folosesc alune tigrate si seminte daca mi se pare ca imi sunt utile - si e clar ca pot fi foarte eficace. Pe de alta parte, daca toti pescarii din tara ar da la crap cu alune tigrate, starea de sanatate a pestelui ar intra imediat in declin. Astfel de nade sunt bune pentru ca sunt folosite doar in proportii reduse, in raport cu boiliesurile. Nutritiv, nu au aproape nicio valoare. Chiar daca pestele se hraneste cu ele, si-ar fi pierde rapid din eficacitate daca ar fi deveni majoritare.

 

Traducere de Vlad Pavlovici

 

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Postarea unui mesaj inseamna acceptarea tacita a continutului acestui Regulament. Sunteti responsabili pentru continutul mesajelor pe care le postati. Mesajele pot fi moderate. Orice abatere de la Regulament va duce la stergerea sau modificarea mesajului postat. Mesajele vor fi publicate doar dupa aprobare.

0 comentarii Adauga comentariu
Magazin Pescuit MarelePescar Lacul Varlaam Baitshop 3 Lacul Paulesti Lacul Horgesti Okuma