ATRACTIA NADEI

Subiectul atractiei este si el foarte important, pe langa cel al nutritiei. In definitiv, o nada cu valoare nutritiva ridicata nu face doi bani daca pestele nu este atras de ea. Atractia si nutritia sunt doua notiuni strans legate, dar in acelasi timp sunt deseori intelese gresit de cei care nu stapanesc suficient principiile nadelor nutritive. O sa incerc sa simplific lucrurile aici. Oamenii au norocul ca, pentru ei, problema hranei e cumva rezolvata, in sensul ca se pot duce la un supermarket de unde sa-si ia ce vor sau pot merge la un restaurant unde aleg din meniu - totul e foarte usor. Crapul, ca orice alta specie salbatica, nu are acest avantaj si trebuie sa se bazeze pe o combinatie de instincte naturale. Ati vazut probabil documentarele despre viata animalelor, cu leul care stie instinctiv unde vin sa se adape animalele care constituie prada lui. Instinctul l-a invatat care sunt necesitatile supravietuirii. Simplu - inveti sau mori. Crapii au in plus un castig din faptul ca hrana lor naturala este deseori suplimentata de nada pe care o arunca pescarii, dar altfel nu e nicio diferenta, stiu instinctiv unde se gaseste mancarea. Sunt „depozitele" de hrana naturala - unde se aduna larvele de chironomide, cand si unde eclozeaza insectele, cand isi schimba racii carapacea, unde colonizeaza melcii etc. Cerintele metabolice sunt in mare parte influentate de temperatura, dar pana si in miezul iernii pestele stie instinctiv cand si unde sa se hraneasca. Dupa ce a gasit depozitul de hrana, crapul se bazeaza foarte mult pe receptorii olfactivi pentru a localiza precis aceasta hrana; lucru care se face prin „chemoreceptie" sau, pe intelesul oricui, prin miros.

Sub apa, insa, mirosul se transmite cu totul altfel decat il percepem noi. Crapii au o versiune proprie a mirosului, care pentru ei inseamna sa detecteze variatii localizate de pH (prin ionizare), aceste variatii fiind mici modificari chimice in apa care ii inconjoara. De pilda crapul nu simte aroma de pruna din nada asa cum o simte omul, dupa cum nici omul nu simte profilul aminoacid al nadei, asa cum il simte crapul. E cel mai bun mod in care pot sa subliniez diferenta dintre perceptia noastra si cea a pestelui fara sa intru in detalii savante. Imi cer scuze fata de cei care ar fi interesati de asta si, de asemenea, fata de cei pe care i-am plictisit deja - aveti putina rabdare!

Bun, am stabilit ca pestele isi recunoaste hrana dupa miros. Prin urmare, putem stabili o legatura intre atractie si nutritie dandu-i crapului o nada pe care sa o considere nutritiva chiar inainte de a se hrani cu ea. Asta nu e greu de inteles daca ne gandim ca, din momentul in care un boilies ajunge in apa, intra intr-un proces de desfacere si descompunere. Cat de rapid va fi acest proces depinde evident de un numar de factori, printre care temperatura apei si proprotia de ingrediente hidrofile (care absorb usor apa) din nada.  Pe masura ce boiliesul se desface, emite un numar de semnale in apa din jur, semnale care pentru peste inseamna hrana. Aditivii lichizi sunt primii care ies din boilies si anunta prezenta hranei, urmati apoi de celelalte ingrediente, pe masura ce are loc procesul de descompunere.