- 5.0/5
PRO
- Design nou
- Greutate redusa
- Introducerea sistemului X-SHIP
- Posibilitati de customizare
Shimano Ultegra XTC
Vlad Pavlovici este unul dintre cei mai cunoscuti pescari de crap din Romania. A publicat sute de articole, traduceri si interviuri care au avut o influenta majora asupra scenei crapiste din tara. Este responsabil de introducerea pe piata din Romania a numerosi producatori britanici de echipamente si nada. Colaboreaza cu lacuri si firme de prestigiu in calitate de consultant. Realizator de emisiuni TV.
TRADITIE SI REPUTATIE
Pentru pescarii de crap, mulinetele Shimano Ultegra au o reputatie solida, care dateaza din anii 90. La fel ca multe alte modele de tip long cast (termenul de long cast indica faptul ca mulineta are tambur pentru aruncari la mare distanta), Ultegra este la origine o mulineta pentru pescuitul marin de pe plaja - surfcasting. Faptul ca se adresa in primul rand comunitatii de surfcasting se vede clar dupa culoare. Inca de la primele modele, cum e vechea si foarte apreciata Ultegra XT, mulineta a fost argintie, culoare traditionala pentru pescarii de surfcasting. Treptat, pe masura ce mulinetele de distanta au fost preluate din pescuitul marin in pescuitul la crap, Shimano a produs mulinete long cast (numite alternativ si mulinete Big Pit, pentru ape mari) in culori inchise, pentru a sublinia faptul ca se adresau, teoretic, comunitatii crapiste. Un exemplu din gama Ultegra este Ultegra XTB. Astazi, modelele Ultegra sunt fabricate in perechi: exista cate doua versiuni alternative, aproape identice ca specificatii, diferentiate prin culoare si frana. In Europa, modelele care vizeaza piata de surf sunt argintii si echipate cu frana rapida. Modelele care vizeaza piata de crap sunt inchise la culoare si echipate cu sistem de baitrunner in tambur. Evident, cele pentru surf se pot folosi la fel de bine la crap - si invers. Pe continentele pe care pescuitul la crap este neglijabil sau inexistent, cum ar fi Asia sau Australia, toate modelele cu tambur long cast, indiferent de culoare, sunt prezentate ca mulinete de surfcasting.
In momentul de fata, gama Ultegra include patru modele, pozitionate pe segmente de pret diferite. Cele mai accesibile sunt modelele-pereche Ultegra XTC (cu doua versiuni de marimi diferite) si XSC (cu nu mai putin de patru versiuni). La un pret mai ridicat si cu specificatii superioare, exista perechea Ultegra CI4+ XTB si XSB (cu cate doua versiuni fiecare). Daca luam in calcul toate dimensiunile de la fiecare model, avem nu mai putin de zece mulinete Ultegra la ora actuala, ceea ce arata importanta gamei pentru pescari. Modelele cu indicativul XT sunt echipate cu baitrunner in tambur, modelele cu indicativul XS au frana rapida.
Dintre toate, probabil cel mai popular model pentru pescarii de crap este Ultegra XTC, care constituie subiectul acestui articol. Aparitia lui a fost o surpriza, in primul rand datorita formei compacte si cu un aspect schimbat in bine fata de modelele precendente. Alta noutate a fost introducerea sistemului X-SHIP, care nu figura in trecut decat pe mulinete mult mai scumpe. Nu in ultimul rand, greutatea redusa la 660g (pentru Ultegra 14000 XTC) era o alta atractie in comparatie cu modelul precedent Ultegra XTB, care cantarea 750g, era mai voluminos si nu avea sistemul X-SHIP. Insa dincolo de aspect si de imbunatatirile tehnice, pescarii erau interesati in ce masura Ultegra XTC avea sa continue traditia numelui ca fiabilitate, lucru care urma sa se constate in timp. Pentru a analiza elementele de constructie si rezistenta la uzura ale mulinetei, i-am cerut ajutorul lui Mugurel Adascalitei, care a avut ocazia sa desfaca pentru intretinere aproape toate modelele de Ultegra, pana la actualul XTC.
ejas
10 septembrie 2015
Din poza, daca este o poza de Ultegra XTC, lipsesc cele 2 rotite de plastic, reperele 15177 si 15178 din schema desfasurata a Ultegrei XTC.
De ce ?
Adrian.Baciu
16 februarie 2015
foarte bun articolul.
Felicitari





