LECTIA DE LA MADINE

Madine avea sa-mi predea cateva lectii importante despre pescuitul pe ape intinse si strategiile de nadire. M-am intors acolo dupa un an pentru doua partide de placere, dupa care am revenit in anul urmator pentru a face un film cu titlul Dream of Madine. Am prins ceva peste - cel mai mare a avut 18 kilograme. N-as spune ca partidele mele pe Madine au fost un succes, insa in pescuitul la crap poti deseori sa inveti mai mult din esec, decat din succes, iar una dintre partide a avut o semnificatie speciala. Am dat pe malul cu soseaua in ultimele cinci zile inainte ca pescuitul de noapte sa fie interzis, la inceputul lui octombrie 1999. Portiunea pe care pescuitul de noapte era permis era aglomerata si n-am putut intra pe un vad productiv, dar concluzia a fost ca am pescuit prost. N-am prins nimic. Uneori, pescuiesti bine si nu prinzi nimic. Atunci, am pescuit pur si simplu prost, mai ales pentru ca strategiile de nadire erau cu totul gresite. Modul meu de abordare era confuz. Nu reusisem sa-mi pun in aplicare tactica in timpul limitat pe care il ai la dispozitie in astfel de partide, pe ape aflate la mare distanta de casa, iar la sfarsitul lunii urma sa pescuiesc la Domaine de Boux, in zona centrala a Frantei. Trebuia sa‑mi clarific ideile cat mai repede, altminteri aveam sa-mi petrec restul vietii facand partide ratate pe lacuri indepartate.

Problema pe care am identificat-o in pescuitul pe ape mari - de fapt, in orice tip de pescuit in care esti constrans de timp - era urmatoarea: majoritatea apelor care ma interesau erau populate cu crap mare, pe langa care exista si un mic procent (in cel mai bun caz, cateva bucati) de crap foarte mare. Cand te gandesti la cantitatea de nada pe care vrei sa o folosesti, iei in calcul si faptul ca s-ar putea sa fii vizitat de un banc de crapi de 20 de kilograme sau si mai mult. E putin probabil, dar e posibil. Cata nada iti trebuie ca sa tii pe loc un banc cu exemplare de talia asta, in asa fel incat sa si prinzi cateva? In partida mea revelatoare de la Madine, am nadit cu gandul la un astfel de banc. Abia in masina, pe drumul spre casa, mi-a trecut prin cap ca, daca zona nadita de mine fusese vizitata doar de unul sau doi crapi mai mari, strategia de nadire nu avea cum sa dea rezultate. Pe viitor, trebuia sa atrag atentia unui numar cat mai mare de crapi, facand totusi in asa fel incat sa pot agata exemplarele importante care treceau prin zona. De la acest rationament a plecat ideea nadirii extinse si a farfuriilor de nada.

Sa schimbam directia pentru scurt timp, in acest moment! O sa ma intorc la tacticile folosite pe apele mari si o sa vedem si cateva rezultate, dar acum cred ca e nevoie sa discutam subiectul problematic al nadei. Sunt ferm convins ca aspectul cel mai important al unei nade de crap - mai ales al unei nade pentru crap mare - este valoarea ei nutritiva. Pe termen scurt, mirosul nadei si efectul atractantilor pot foarte bine sa prinda peste. Pe termen lung, ceea ce conteaza este combinatia dintre mirosul nadei si valoarea ei nutritiva. Daca pestele nu are capacitatea instinctiva de a recunoaste valoarea nutritiva a hranei, atunci cum face sa se hraneasca? Si cum traieste? In aproape toate partidele mele la crap mare, folosesc nade recunoscute pentru calitatea si valoarea lor nutritiva. Daca vreau rezultate rapide, in timp ce caut sa obisnuiesc pestele cu nada, atunci pun uneori momeli de atractie. Nada principala, insa, pe toata durata partidei, va fi construita mai mult in jurul ideii de nutritie, decat de atractie. S-ar putea sa-mi ia doua, trei zile sa conving crapul ca nada pe care i-o dau constituie o parte esentiala din meniul lui, insa din experienta mea majoritatea nadelor nutritive moderne sunt acceptate de crap ca sursa de hrana. Vor fi mancate imediat ce sunt descoperite si, mai ales, vor continua sa fie mancate. Astfel de nade prind bine, poate chiar din prima zi, dar aproape sigur din ziua a doua sau a treia zi a partidei. Exista o atractie instantanee exercitata de nadele nutritive moderne, ceea ce inseamna ca vor fi rapid recunoscute drept sursa de hrana. In cazul celor mai bune dintre ele, atractia vine din faptul ca emit semnale de hrana naturala, nu incearca sa reproduca apelul hranei naturale prin intermediul unor arome chimice si cu rezultate incerte.