ABORDAREA STRUCTURII

M-am descurcat si cu tactica mea - si cred ca e mai simplu sa te descurci cu o astfel de tactica pe lacurile care raspund bine la nada, care formau majoritatea apelor frecventate de mine. Pana si in pescuitul pe structuri, insa, descoperi repede ca unele locuri dau rezultate, iar altele, nu. De pilda, bancurile de pietris au fost mereu un mister pentru mine, lucru care se reflecta asupra felului in care pescuiam. Eram capabil sa le gasesc, sa-mi dau seama de forma lor si de adancimea la care se aflau si sa plasez momeala cu precizie, dar niciodata nu eram foarte sigur unde trebuie pusa momeala in raport cu bancul. Pe varful lui? La jumatate? La baza? Am facut un interviu cu Terry Hearn la un moment dat. Terry a avut capturi formidabile pe balastiere, dar m-a asigurat ca nici el nu stie exact unde sa plaseze momeala. Daca poti urmari miscarile crapilor, iti vor spune ei unde sa arunci, altminteri bancurile sunt doar niste structuri cu nimic mai bune decat alte parti ale lacului. A gasi structura e una, a sti cum sa pescuiesti pe ea e alta.

La fel si cu insulele. Aproape toata lumea care abordeaza o insula incearca sa arunce cat mai aproape de marginea ei. Pe unele ape, asta da rezultate in mod constant, pe altele, doar uneori, iar pe altele, aproape niciodata. In functie de adancimea apei, crapii au tendinta sa navigheze in jurul insulei, la baza pragului, cat mai aproape de margine. Intrebarea este unde e baza pragului? Asta depinde de felul in care a fost construita insula. Marginile insulei trebuie cercetate cu pluta de marcaj, pentru a capata o imagine clara asupra contururilor si reliefului subacvatic. E o situatie tipica in care ai nevoie sa testezi mai multe locuri si sa-ti pui mintea la contributie, ca sa plasezi montura corect, insa cei mai multi dintre noi nu se deranjeaza, se multumesc sa arunce cat mai aproape de marginea insulei.

Asa cum nu puteam sa concep ca varful sau laturile unui banc de pietris sunt zone naturale de hranire, nu ma gandeam nici la marginile unei insule. Da, crapii mananca nada, prin urmare s-ar putea crede ca locurile unde pestii invata sa gaseasca nada devin locuri de hranire naturale. Este un argument neconvingator. Pe majoritatea apelor cu crap mare, pestii au crescut valorificand toate resursele de hrana disponibile, iar asta inseamna ca in meniul lor intra mai ales hrana naturala. Dupa parerea mea, hrana naturala (in cantitati rezonabile) se gaseste fie in vegetatie, fie in mal. In ambele situatii, aceste surse de hrana nu ocupa spatii vaste, ci sunt concentrate in mici zone care trec neobservate - si nici nu sunt plasate foarte convenabil langa structura cea mai proeminenta de pe vad. Unele zone cu vegetatie contin mai multa hrana naturala decat altele. Iar "farfuriile" cu larve de chironomus care se gasesesc in mal pot fi imprastiate pe toata suprafata lacului, dar altminteri sunt foarte bine definite.