Lebede la varful lansetelor
Vlad Pavlovici este unul dintre cei mai cunoscuti pescari de crap din Romania. A publicat sute de articole, traduceri si interviuri care au avut o influenta majora asupra scenei crapiste din tara. Este responsabil de introducerea pe piata din Romania a numerosi producatori britanici de echipamente si nada. Colaboreaza cu lacuri si firme de prestigiu in calitate de consultant. Realizator de emisiuni TV.
LECTII DE APA RECE
Cu asta, partida s-a terminat pentru mine. In ultima zi, n-am facut decat sa filmez si sa imi strang muntele de bagaje, intre care si cateva galeti de boiliesuri nefolosite. Vantul luase dimensiuni de furtuna, valurile aveau creste albe. Privind in urma, recolta de capturi era confortabila, cu multi crapi de doua cifre si cateva exemplare frumoase, dar era totusi o recolta inselatoare. Pestele se prinsese mai greu decat o atestau fotografiile cu lumina calda, cer albastru si nori pufosi in fundal. Vantul innebunitor si continuu - s-a oprit doar o ora, in a treia seara - nu se simtea in fotografii. Nici lipsa de apetit a crapului. Timp de 72 de ore, pestele nu se atinsese de nada. Il prinsesem apeland la trucuri pentru situatii grele - pop-up-uri de atractie, ansamblu culisant, montura Withy Pool cu elastic.
Lectia partidei era ca densitatea de crap din Bazinul 8 nu garanteaza succesul. Desi lacul are mult peste, nu e un carpodrom, e o apa salbatica, pe care crapul isi permite sa nu manance daca nu vrea, iar asta te obliga sa rezolvi problemele de localizare, montura, momeala si nada cu precizie. Sunt zile cand prinzi la 50m, aruncand din mana la intamplare, si nada nu mai conteaza. Trecusem prin asemenea zile de gratie cu un an in urma, dar era vara. Acum, vremea capricioasa si rece ne jucase o festa si motto-ul partidei fusese: cum sa prinzi un crap (mare) care nu se hraneste?
Putine lucruri semanasera cu ceea ce stiam, unul dintre ele fiind ca, daca pescuiai de pe malul estic, pestele se prindea mai bine la distanta, aproape de cortina de stuf de pe mijlocului lacului, probabil pentru ca radacinile stufului erau tapetate cu scoici si crapul se ducea acolo ca la restaurant. Altul era ca pop-up-urile galbene, in special Pineapple & Banana, prind foarte bine. Altul era ca, daca pestele incepe sa manance, Belachanul da rezultate. Altul era ca, pe deschiderea principala a lacului, crapii urmeaza directia vantului. Si altul era ca linistea de sfarsit de lume a locului ofera o experienta unica, pe care n-am mai avut-o pe alte lacuri. O liniste intrerupta numai de lebedele care isi luau avant si alergau pe apa, batand-o cu aripile, sacadat si sonor, ca sa decoleze.
onu
1 mai 2013
sky pod + anchors feet = MAMMOTH :)
Vlad Pavlovici
26 aprilie 2013
Salut Vali, ma bucur ca ti-au fost de folos. Tight lines mate!
Vali Pavaloaia
26 aprilie 2013
Multumesc Vlad ,urmaresc cu mare interes articolele si filmarile tale , chiar daca eu pescuiesc in alte conditii si pe alte meleaguri ,tehnicile si tacticile prezentate de tine le adaptez situatiilor mele .Tot respectul .





