TRASATURI DE CRAP MARE

In a patra zi, vantul s-a schimbat pentru a patra oara si s-a intetit. Cu motorul turat la maxim, consumam cate doua baterii pe zi, datorita distantelor pe care le aveam de parcurs. Mergeam cu deriva, dupa care ne lasam in vant si plantam in viteza cand ajungeam pe locul nadit, inainte ca vantul sa impinga barca mai departe. Nu aveam timp sa intind firul, ca sa-l scot din apa. Dadeam drumul monturii, aruncam nada si eram luat de vant ca o frunza. Firul se intindea lent si, dupa cateva minute, se aseza pe directia buna. La un moment dat, intensitatea vantului m-a facut sa pun clipsuri pe blancul lansetelor, ca sa pot alinia swingerele la acelasi nivel si sa fiu sigur ca inregistreaza corect.

Lebedele se obisnuisera cu prezenta noastra si, de la o zi la alta, se apropiau tot mai mult. Ajunsesera sa treaca prin fata lansetelor. Cu aerul lor de fotomodele acvatice, superb-nepasatoare, nu pareau sa bage de seama frenezia noastra, pe mal, in timp ce ne instalam trepiedele si camerele de film si fotografie. Ne tremurau mainile pe aparate, rugandu-ne ca lebedele sa mai intarzie macar cateva clipe, ca sa tragem un cadru. Insa lebedele nu plecau nicaieri. Dupa ritualuri de masa si aranjare a penelor, sfarseau prin a-si ascunde ciocul sub aripa si adormeau plutind pe valuri, fara sa fie duse de vant, ca si cum, in somn, ar fi pedalat impotriva curentului.

In dupa-amiaza aceea am luat o torpila de proportii, dupa cea mai apatica trasatura pe care ti-ai putea-o imagina. Un drop-back minuscul, jumatate de ora de pauza, alt-drop back la fel de neinsemnat, alta jumatate de ora de pauza. S-ar putea sa fie un peste mare, a zis Mihai, cu intuitia lui de pescar experimentat. Nu eram convins, dar am tras si m-am trezit ancorat de un peste pe care abia puteam sa-l misc. Vine catre stuf, a zis Mihai, mai bine iesi cu barca sa-l intampini in larg. Am sarit in barca, am luat firul pe mana si am interceptat pestele cand se pregatea sa se bage intr-o jungla de ragalii scufundate. L-am condus la motor catre apa libera si m-am intors la mal, ca sa termin drilul. A fost primul (si singurul) crap pe care m-am temut ca l-as putea pierde. Venise la doua bile de Belachan pe o montura blow-back, ii vazusem capul voluminos si avea o lentoare tipica de peste mare. Dupa minute traite cu sufletul la gura (pentru amandoi, pescar si peste), Mihai l-a incadrat cu minciogul si l-am urcat pe saltea.