Fotografie cu crap (2) - Lansete in peisaj

pete-castle.jpg Pete Castle

Pete Castle este un pescar englez de succes, autor de articole pe teme diverse, pentru reviste din toata Europa. Expert in film si fotografie. A produs o serie de filme foarte apreciate de public, cum sunt "Summer Haze" sau "Autumn Moon", pentru Free Spirit. Consultant pentru firmele Korda si Free Spirit. Conduce scoala de fotografie ClickCarp, dedicata in mod special fotografiei de pescuit.

Data: 16 martie 2013 0 comentarii

FORMAT SI PERSPECTIVA

 

Daca vreti sa obtineti un peisaj frumos, primul pas este sa va uitati dupa lucrurile urate care compromit atatea fotografii. Ma refer la pungi de gunoi, galeti de nada, cozi de minciog si alte detalii care apar fara sa vrem (fiindca am uitat de ele) la baza fotografiei. Ca la orice alt tip de incadrare, si aici conteaza sa fii atent la ce iti apare in cadru. De pilda, veti vedea frecvent imagini cu un pescar caruia pare ca ii creste un copac in cap, pentru ca fundalul a fost prost ales. In buna masura, incadrarea corecta inseamna sa cauti inesteticul si sa-l elimini. Veti observa ca in urma lui ramane exact peisajul pe care il cautati. Unii fotografi aleg sa scoata "gunoaiele" mai tarziu, prin prelucrare digitala in Photoshop. Eu prefer sa le scot din capul locului, prin incadrare corecta.

Pete Castle_Peisaj 3

Inca o observatie legata de incadrare: constructia aparatului de fotografiat ne face sa fim pusi in fata unei decizii foarte importante de fiecare data cand facem o fotografie. In ce format vrem sa fie - vertical sau orizontal? Majoritatea oamenilor aleg instinctiv formatul orizontal, fiindca acesta este formatul pe care il produce aparatul tinut in pozitie normala. Daca se poate, evitati sabloanele si puneti-va creativitatea la contributie. Ganditi-va ce format ar putea sa dea peisajului un unghi mai interesant. Si, de fapt, partea cea mai frumoasa a fotografiei digitale este ca puteti sterge imediat orice imagine care nu va convine, asa ca trageti cadrele de peisaj in ambele formate si vedeti dupa aceea care va place mai mult.

Pete Castle_Peisaj 4

Ultimul sfat (aparent un truism) pe care vi-l dau in legatura cu incadrarea peisajelor este ca a fotografia stand in picioare nu este singurul unghi pe care il accepta aparatul. S-ar putea crede ca asta se intelege de la sine, dar in realitate nu e chiar asa. Si mie mi se intampla sa uit. Modul cel mai simplu de a schimba perspectiva este sa te misti. Se intampla frecvent sa vina lume pe vadul meu si sa ma gaseasca in diferite pozitii, cautand o perspectiva noua. Fie ca va urcati intr-un copac, fie ca va intindeti pe burta, incercati sa vedeti peisajul din mai multe unghiuri. Modul cel mai nefericit de a-l vedea este stand in picioare si fotografiindu-l invariabil din acelasi unghi. Schimbati-va locul si pozitia si incercati sa vedeti lucrurile din alta perspectiva.

 

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Postarea unui mesaj inseamna acceptarea tacita a continutului acestui Regulament. Sunteti responsabili pentru continutul mesajelor pe care le postati. Mesajele pot fi moderate. Orice abatere de la Regulament va duce la stergerea sau modificarea mesajului postat. Mesajele vor fi publicate doar dupa aprobare.

0 comentarii Adauga comentariu
Magazin Pescuit MarelePescar Lacul Varlaam Baitshop 3 Lacul Paulesti Lacul Horgesti Okuma