TEORIA BUFETULUI

Bun, o sa spuneti, si ce manca? Asta e genul de lucru pe care nu ajungi niciodata sa il analizezi suficient intr-un film de trei, patru ore, de aceea am si facut doua filme pe baza materialului filmat la St Johns. Erau prea multe lucruri de spus si n-ar fi incaput pe un singur DVD. Ca sa vedeti insa filmele din perspectiva noastra, care eram acolo, ar trebui sa aveti permanent la dispozitie - pe ecran - toate datele pe care le aveam noi, adica temperatura apei, presiunea, directia vantului si asa mai departe. Doar asa se pot intelege corect schimbarile de comportament ale pestelui. Cand conditiile erau proaste, cu apa rece, presiune ridicata si vant dinspre est, pestele aproape ca nu mai punea gura pe nimic. In zilele bune, manca tot ce-i dadeam - de pilda, curata toate boiliesurile de pe vad. Cum se racea apa, cum disparea si pofta de mancare a pestelui. Crapi care pana atunci umblau dupa hrana in fata noastra, pe zona nadita, deveneau insensibili la nada.

Am gasit o rezolvare folosind o strategie de nadire de tip "bufet". Privind inapoi, as zice ca era o abordare evidenta si logica, dar ne-a luat  ceva timp pana sa ne gandim la ea. Am consumat prea multe zile insistand pe o singura nada, e vorba de boiliesuri, prezentata sub diverse forme: intregi, sparte, taiate. Daca pestele nu vrea boiliesuri, nu conteaza cum i le prezinti, fiindca tot nu se atinge de ele pana cand nu se schimba conditiile meteo, pentru ca asimilarea nadei depinde in mod direct de temperatura apei, adica de conditiile meteo. Pe o apa rece, pestele digera mai greu o nada complexa, cum sunt boiliesurile. Lucrul asta a ajuns sa ma obsedeze - de cate ori nu m-am dus la pescuit si, ca sa nu ma complic cu alte nade, am luat la mine doar boiliesuri? Sigur, daca ai boiliesuri de carlig foarte bune, poti sa prinzi peste doar datorita lor, dar as prefera sa am pe vad un banc de crapi flamanzi, care sa consume cu placere nada pe care le-o dau.

A fost o zi in care teoria bufetului si-a demonstrat valoarea. Eram pe finalul filmarilor pentru episodul Underwater 7. Danny dadea numai cu boiliesuri. Continua sa mizeze pe ele, dar pe masura ce ziua trecea se vedea limpede ca pestele nu le baga in seama. Indiferent sub ce forma ii erau prezentate, nu-l interesau. Era o zi cu presiune ridicata, batea un vant destul de rece, genul de conditii pe le poti cataloga drept proaste. Daca n-am fi avut camerele de filmat puse pe vad, n-am fi putut decat sa spunem - cum spune orice pescar - ca e o zi mizerabila. Ei bine, totul s-a schimbat in momentul in care am nadit cu cateva maini de porumb dulce. Atat si nimic mai mult, am dat dat trei, patru maini de porumb dulce si, in 20-30 de minute, crapii apatici de pana atunci au inceput sa se hraneasca bine si, imediat, am avut si o trasatura. Asa cum nu ne-ar placea un bufet cu un singur fel de mancare, nici crapului nu-i place. Porumbul dulce era o hrana mai potrivita cu vremea si temperatura apei, era mai usor de asimilat si probabil ca era exact ceea ce voia pestele in acel moment. In plus, porumbul a atras pe vad si crapi care nu aparusera pana atunci, care au inceput sa se hraneasca si ei. Si nu se hraneau numai cu porumb, se hraneau si cu boiliesuri. Un moment fabulos, din care s-a nascut "teoria bufetului"! De ce sa risti totul pe o singura carte si sa nadesti cu singura nada, cand poti sa-i oferi pestelui trei, patru nade diferite, cum ar fi boiliesuri, porumb, pelete si alune tigrate? Diversitatea nadelor inseamna semnale de hrana diferite, atractanti diferiti si factori de digestie diferiti. In mod evident, pestii mari preferau boiliesurile, dar uneori ai nevoie sa vina intai pestii mici, iar pestii mari vor fi atrasi de faptul ca pestii mici sunt deja la masa. Dupa episodul acela, n-am mai pescuit niciodata cu o singura nada. Teoria bufetului e o metoda la care n-am de gand sa renunt. Indiferent de conditiile meteo, fie ca sunt bune, mediocre sau proaste, o nada diversificata iti da mai multe sanse.