Boiliesuri rezistente
Sticky Baits este una dintre cele mai respectate firme de nada din Marea Britanie. Firma produce o gama diversificata de boiliesuri si produse complementare si pune la dispozitia pescarilor numeroase ingrediente de calitate pentru boiliesuri. Articolele consultantilor Sticky Baits publicate pe CarpOnline apar cu sprijinul Doctor Fishing, distribuitor Sticky Baits in Romania.
POP-UP-URI PE BILE DE PLUTA
Modul meu de lucru e urmatorul: pentru inceput, sparg un ou intr-un castron. Adaug o lingura din lichidul atractant care se gaseste in kit. Amestec bine compozitia ca sa se omogenizeze. Adaug o lingura de pudra de ficat (Sticky Baits Liver Powder) si una de betaina (Sticky Baits Betaine) si amestec din nou. Dupa asta, incep sa adaug mix. Mixul trebuie adaugat cate putin, pana cand coca ajunge la consistenta dorita. Mai precis, ar trebui sa fie ca o plastilina - adica s-o poti modela usor si sa nu se lipeasca de mana.
Cand ajung aici, rup o bucata din coca de boilies si o pun deoparte, voi avea nevoie de ea mai tarziu. Iau cateva bile de pluta si le aleg sa fie pe diametre diferite, de la 8mm la 14mm, ca sa obtin in final boiliesuri de carlig de diverse marimi, pentru orice situatie. Iau niste coca si incep sa invelesc bilele de pluta, ca sa fac boiliesurile de carlig. Nu-mi place ca stratul de coca din jurul bilei de pluta sa fie subtire, imi place sa fie cat mai gros. Imi permit sa pun mai multa coca in jurul bilei de pluta datorita monturii cu care pescuiesc. Daca pescuiam cu monturi de tip Chod sau monturi rigide simple, probabil ca as fi pus mai putina coca.
Dupa ce am rulat boiliesurile de carlig, le fierb 90 de secunde, dupa care le las la uscat pe un prosop. In mod normal, le usuc doua, trei zile. Am grija sa le tin la uscat undeva la umbra si la racoare. Dupa ce s-au uscat, invelesc fiecare boilies in plasa de protectie. Asta ma ajuta sa castig timp cand pescuiesc pentru ca le am deja pregatite. Cand am prins un peste, schimb imediat boiliesul de carlig si arunc lanseta la loc. In sfarsit, dupa ce am terminat si operatiunea asta, imi place sa le dipuiesc - cantitatea de dip pe care o folosesc e mica, ma intereseaza sa aiba doar o glazura. Mi-ar placea sa le pot dipui mai mult, ca sa fie incarcate de atractie lichida, dar daca as face asta n-as mai avea liniste, linul din lac le-ar ataca permanent. Asa ca le dipuiesc doar cat sa prinda o glazura subtire, care le si rehidrateaza. Dupa ce sunt dipuite, plasa de protectie aproape ca nu se mai vede.





